Circa 150 de medicamente ar putea fi introduse pe lista celor compensate începând cu 2013

Publicat: 02 11. 2012, 19:40

După 5 ani de aşteptare, bolnavii cu afecţiuni cronice pot avea speranţe că de anul viitor vor fi introduse noi medicamente compensate şi gratuite.

Mai precis, sunt 84 de medicamente noi, deja compensate în majoritatea țărilor europene, şi alte 54 care vor avea şi alte indicaţii terapeutice.

Moleculele noi vor intra în vizorul unei comisii care le va aviza după criterii transparente.

În prezent sunt compensate medicamente în valoare de aproximativ 6,5 milioane de lei, iar pe lista de aşteptare sunt 140 de medicamente noi.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila, la evaluarea medicamentelor se vor avea în vedere, între altele, criterii de eficacitate, siguranţă şi beneficiu pentru pacient.

El a mai spus că se are în vedere şi un criteriu economic, care nu este obligatoriu, respectiv un discount între 0 – 25 %, pe care să-l suporte companiile şi pentru care se va acorda un număr de puncte.

Dr. Rafila a mai precizat că de anul viitor se are în vedere o actualizare trimestrială a listelor de medicamente compensate şi gratuite.

La rândul său, Sorin Popescu, reprezentantul Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a spus că este vorba de 84 de molecule noi care sunt compensate în majoritatea ţărilor europene şi care în România, deşi au fost aprobate de Ministerul Sănătăţii, în ultimii cinci ani nu au intrat pe listă.

„Motivul pentru care suntem în discuţie cu Ministerul Sănătăţii este că Ministerul face eforturi în ultimele luni să găsească soluţii pentru problemele acumulate în aceşti cinci ani. Metodologia care a fost propusă de Ministerul Sănătăţii este o metodologie care ar putea să dea rezultate, cu condiţia ca ea să fie simplificată şi să fie implementată cât mai curând” a arătat Sorin Popescu.