CJ Ilfov: 25 de copii din plasament au avut parte de o zi specială la o fermă din comuna Vidra. Ei au interacționat cu animalele și au primit câte un cadou (FOTO)

Publicat: 10 12. 2024, 10:31
Sursa foto: Consiliul Judetean Ilfov / Facebook

Momente deosebite pentru 25 de copii aflați în plasament. Reprezentanții caselor de tip familial în care stau și angajații DGASPC Ilfov au organizat pentru ei o zi specială la Ferma Western Park din comuna Vidra. Astfel, într-un cadru frumos decorat de Crăciun, copiii au putut să se joace, să interacționeze cu animalele de la fermă și să mănânce preparate tradiționale.

CJ Ilfov: Momente magice pentru 25 de copii din case de tip familial

„✨𝐌𝐚𝐠𝐢𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝐚 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐧𝐚𝐭 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐢𝐥𝐞 𝐚 𝟐𝟓 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭💫

Momente magice pentru 25 de copii din casele de tip familial CTF Săbăr, Săftica și Complexul de Servicii Sociale Periș. Reprezentanții caselor de plasament, împreună cu angajații D.G.A.S.P.C. Ilfov, au organizat o zi specială la Ferma Western Park din comuna Vidra, oferind copiilor bucuria sărbătorilor într-un cadru autentic și prietenos.

𝐌𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐯𝐞𝐬𝐞𝐥𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐨𝐩𝐞𝐫𝐢𝐫𝐞 🦙🖌️🧦🍪

Copiii au avut ocazia să interacționeze cu animalele de la fermă, să le hrănească și să construiască amintiri. Preparatele tradiționale, delicioasele prăjituri, activitățile interactive și atmosfera veselă au transformat această experiență într-una magică.

Atelierul de creație le-a permis celor mici să își exprime imaginația, realizând ciorăpei pentru cadouri și decorațiuni tematice de sărbători.

𝐒𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 🧑‍🌾🎁🎄

Într-un decor de poveste, cu brăduți împodobiți și ornamente de Crăciun, fiecare copil a primit un cadou, plecând acasă cu zâmbete largi și bucurie în suflet”, a transmis Consiliul Județean Ilfov, pe Facebook.