Clădire monument istoric din Timişoara, distrusă de un clan de țigani

Publicat: 29 05. 2012, 18:53
Foto: tion.ro

O clădire din Timișoara încadrată în categoria monumentelor istorice, a fost distrusă de romii care au intervenit în construcția acesteia cu lucrări fără autorizație.

Potrivit Mediafax, lucrările făcute de un clan de romi la Casa Muhle, situată în apropierea centrului municipiului, au fost sistate de autorităţile locale, după ce proprietarul a demolat acoperişul, deși nu avea autorizaţie.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Primăria Timişoara, pentru lucrările executate la clădire a fost dată ultima autorizaţie în iulie 2011, însă acestea se refereau doar la anumite lucrări, însă niciuna nu prevedea demolarea acoperișului.

Vineri, autoritățile locale au cerut sistarea imediată a lucrărilor.

„În urma verificării de vineri s-a constatat faptul că modul în care se execută lucrările de restaurare nu respectă procedurile impuse de o intervenţie la o clădire de patrimoniu, drept pentru care Primăria Municipiului Timişoara, prin Instituţia Arhitectului Şef, a dispus sistarea oricărei lucrări”, se arată în comunicat.

Casa Muhle a fost construită în secolul XIX şi a aparţinut florarului Wilhelm Muhle, cel care a creat primul soi de trandafir românesc.

La începutul anilor 2000, clădirea monument istoric a fost cumpărată de un clan de romi, care ulterior a solicitat mai multe autorizaţii de construcţie de la Primăria Timişoara.