Clarvăzătoarea Ildiko Kovacs Balmuş a fost reţinută, alături de fiica ei, pentru înşelăciune
Anchetele polițiștilor se extind. De la politicieni, oameni de afaceri și artiști, acum au avut la clarvăzătoare. Ildiko Kovacs Balmuş a fost reţinută, joi, alături de fiica ei, pentru înşelăciune.
Poliţiştii Capitalei au făcut percheziţii la locuinţa acesteia şi le-au adus la audieri pe cele două femei, alături de soţul clarvăzătoarei, fiul său şi un alt tânăr, scrie Mediafax.
Potrivit unui comunicat emis de Poliția Capitalei, în dimineaţa de joi, 18 iunie a.c., poliţiştii Capitalei, sub coordonarea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară şi cinci mandate de aducere, emise pe numele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunii de înşelăciune.
În perioada decembrie 2014 – iunie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au documentat activitatea unui grup format din două femei şi trei bărbaţi, specializaţi în comiterea infracţiunilor de înşelăciune.
Astfel s-a stabilit faptul că bănuiţii, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, sub pretextul efectuării unor tratamente miraculoase de vindecare, au pretins şi primit de la mai multe persoane vătămate sume de bani cuprinse între 500 şi 120.000 de lei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, cu cele două femei în stare de reţinere, urmând a fi prezentate magistraţilor.