CNATDCU a retras încă șase titluri de doctor: Printre cei vizați, fostul șef în cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii, Daniel Moldoveanu
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis retragerea titlurilor de doctor, obținute la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, în cazul a șase persoane, printre care fostul şef al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR Toma Rus, fostul şef în cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii (CNI) Daniel Moldoveanu şi judecătoarea Corina Jîjîie, fostă şefă a Secţiei Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, informează News.ro.
În cazul tezei de doctorat a fostului șef al CNI Daniel Moldoveanu, specialiștii au constatat că există preluări integrale sau parțiale din textul sursă, fără citarea acestuia și fără menționarea autorului. Potrivit jurnaliștilor de la Press One, în 2016, a solicitat să renunțe la titlul de doctor încercând să evite astfel primirea unui verdict de plagiat din partea CNATDCU.
Toma Rus a fost avansat în conducerea centrală a IGP, după ce s-a aflat în fruntea mai multor structuri locale de Poliție. Între anii 2008 și 2009, Rus a fost şeful Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din IGPR.
Fără titlul de doctor ar fi rămas și Ionelia Valentina Morcovescu (Saulea), Cătălin Chivu şi Ionel Claudiu Pasăre.