CNSAS a sesizat Curtea de Apel București care trebuie să stabilească dacă Traian Băsescu a fost colaborator al Securității

Publicat: 10 05. 2019, 14:20
Foto: Facebook/ Traian Băsescu

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a decis să sesizeze Curtea de Apel București pentru a se stabili dacă fostul președinte Traian Băsescu a avut sau nu calitatea de colaborator al fostei Securități.

Potrivit surselor din CNSAS, dosarul de la Securitate pe care apare numele fostului președinte ar fi gol, însă ar exista două note informative care au fost utilizate în alte dosare. Pe copertă apare numărul dosarului, numele lui Traian Băsescu și numele conspirativ, potrivit informațiilor din presă.

Într-un cominicat transmis joi, reprezentanții CNSAS anunță că vor solicita instanței de contencios să emită o decizie pentru constatarea calității de colaborator al fostei Securități în cazul unui parlamentar, fără a preciza însă numele lui Traian Băsescu.

Fostul șef al statului a fost verificat din oficiu, în condițiile în care este candidat la legerile europarlamentare. Perioada la care se referă investigația este cea în care Traian Băsescu a fost student la Institutul de Marină din Constanța.

Fostul preşedinte al României a mai fost verificat de către Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, iar în urma controalelelor a primit adeverință de necolaborare cu Securitatea în februarie 2014, la fel ca în 2009, 2006, 2004 și 2002.