Cod portocaliu de ploi în județele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi, până sâmbătă

Publicat: 19 06. 2014, 11:35

ANM a emis joi un cod portocaliu de ploi abundente pentru judeţele Constanţa, Tulcea şi Călăraşi, valabil de vineri, ora 21:00, până sâmbătă, ora 15:00.

În regiunile menționate, arată meteorologii, se vor cumula 50…70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp, iar vântul va sufla tare, cu precădere în zona litoralului, unde rafalele vor depăşi 70 km/h.

De asemenea, ANM a emis cod galben de ploi, în același interval, pentru județele Giurgiu, Ialomița și Brăila.

În noaptea de joi spre vineri şi în prima parte a zilei de vineri instabilitatea atmosferică va fi accentuată în sud-estul ţării unde va ploua torenţial, se vor semnala descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp, informează meteorologii.