Cod roșu de caniculă! Camioanele de peste 7,5 tone nu mai pot circula în șase județe

Publicat: 21 07. 2025, 19:04
Sursa foto simbol: Pixabay.com

Marți, 22 iulie, între orele 12:00 și 20:00, vor fi impuse restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone pe mai multe drumuri din sudul țării. Măsura vine ca urmare a caniculei extreme, cu temperaturi prognozate între 38 și 41 de grade Celsius, o zi marcată de cod roșu, potrivit meteorologilor.

Potrivit comunicatului CNAIR, restricțiile se vor aplica pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din următoarele județe: Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și Călărași.

De ce se ia această măsură?

În condiții de temperaturi extreme, asfaltul se înmoaie și poate fi grav deteriorat de vehiculele grele. CNAIR spune că această măsură este necesară pentru a proteja drumurile, dar și pentru a evita accidente sau blocaje care pot apărea din cauza infrastructurii afectate de căldură.

Cine are voie să circule în continuare

Nu toate vehiculele sunt afectate de aceste restricții. Pot circula în continuare autobuzele și microbuzele care transportă persoane, vehiculele care transportă animale, mașinile de intervenție, mașinile care transportă combustibil, apa, alimente, medicamente sau colete, transporturile funerare, utilajele agricole care aparțin CNAIR, utilajele constructorilor, camioanele care livrează apă, răcoritoare și băuturi alcoolice, dar și transporturile militare și cele implicate în sistemul SGR.

Cât vor dura restricțiile?

Pentru moment, restricțiile sunt valabile doar marți, 22 iulie, între orele 12:00 și 20:00, dar pot fi prelungite dacă temperaturile extreme continuă. CNAIR spune că va reveni cu actualizări în funcție de noile alerte emise de ANM.