Codrin Ștefănescu, DERAPAJ la adresa lui Ionel Dancă: ”O muscă turbată, mincinoasă”
Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu a lansat o serie de jigniri incalificabile la adresa purtătorului de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. Totul s-a întâmplat în timpul unei emisiuni de la România TV în care liberalul se afla în studio, iar social-democratul a avut o intervenție telefonică.
Codrin Ștefănescu l-a numit pe Ionel Dancă „muscă turbată” și „muscă brutală”, potrivit G4 Media.
„Asta este o muscă turbată, mincinoasă” și „care nu are nicio valoare în societate”, a afirmat secretarul general al PSD, precizând și că cei de la PNL le transmit oamenilor „o stare de rău, de anxietate”.
Dancă l-a atenționat pe acesta cu privire la derapajul său și i-a cerut moderatoarei să intervină, însă, potrivit sursei citate, Ștefănescu a continuat seria jignirilor.
„Musca aia brutală pe care o aveți în platou mă întrerupe”, a mai spus social-democratul.
Sursa citată mai precizează că, în tot acest timp, intervenția moderatoarei Andreea Crețulescu a fost minimă, iar când a existat, l-a vizat mai mult pe Dancă decât pe Codrin Ștefănescu.
În urmă cu o săptămână, Mihai Gâdea l-a dat afară pe Ionel Dancă din platoul emisiunii pe care o moderează, la Antena 3.
”Ieșiți afară! Afară, nu auziți?”, a tunat Gâdea, după un schimb de replici cu liderul liberal
Dancă și-a exprimat atunci nemulțumirea vizavi de modul în care Mihai Gâdea își tratează invitații, fapt ce l-a determinat pe realizatorul TV să repete solicitarea. Mai mult, la un moment dat, Gâdea l-a întrebat pe Dancă dacă nu vrea să fie scos afară de bodyguarzi: ”Vreți să fiți scos cu bodyguarzii?”.
Unul dintre subiectele abordate a fost cel legat de punerea sub control judiciar a Laurei Codruța Kovesi.