Codruț Șereș și Zsolt Nagy au ajuns la Penitenciarul Rahova, după condamnarea în dosarul privatizărilor strategice
Zsolt Nagy și Codruț Șereș, condamnați definitiv în dosarul privatizărilor strategice, au ajuns, marți după-amiază, la Penitenciarul Rahova, relatează B1 TV.
Cei doi s-au predat la sediul Poliției Ilfov, unde au stat pană la sosirea mandatelor.
Urmează o perioadă de carantină, timp în care se vor face mai multe teste medicale și vor putea primi vizite din partea familiei și a avocaților.
Conducerea Penitenciarului va dispune și regimul de detenție.
Zsolt Nagy a fost condamnat la patru ani de închisoare cu extecutare, iar Codruț Șereș are de ispășit o pedeapsă de patru ani și opt luni de închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice.