Intrat într-un con de umbră după ce a fost trecut în rezervă ca urmare a tuturor controverselor în care a fost implicat privind activitatea în fruntea SRI, generalul Florian Coldea și-a refăcut apariția cu ocazia unei conferințe pe securitate.
Mai exact, fostul număr 2 din SRI a putut fi văzut la conferința „Security Challenges in the Balkans” ce a avut loc la Timișoara. Aici, o imagine realizată de Inquam Photos îl ilustrează în timp ce se salută cu Nicolae Ciucă, Șeful Statului Major General al Armatei Române.
Foto:Inquam Photos /VirgilSimonescu
Această conferință a fost organizată de către Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu asociația New Strategy Center și a avut ca rol provocările clasice și emergente de securitate din regiunea Balcanilor.
Printre speakeri s-au mai numărat Generalul Mircea Mîndrescu, Generalul Ben Hodges (fost comandat al trupelor americane din Europa), Dan Dungaciu, ministrul Ramona Mănescu, ambasadorul Emil Hurezeanu, ambasadori și cercetători în domeniu.
Conferința Security Challenges in the Balkans de la Timișoara