Avertisment al comisarului european pentru Justiţie: ‘Ar putea fi luată în calcul activarea articolului 7’. Ce implicaţii ar avea acest lucru
În situaţia în care Guvernul va aproba ordonanţele de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei, Comisia Europeană ar putea lua în calcul discutarea activării articolului 7, a declarat joi, comisarul european pentru Justiţie şi Protecţia Consumatorilor, Vera Jourova, citat de stiripesurse.ro.
„Trebuie să discutăm în continuare şi depinde de ceea ce se va întâmpla în România zilele următoare”, a precizat comisarul, aflat într-o vizită la Bucureşti.
„Statul de drept, imparţialitatea sistemului judiciar nu sunt doar aspecte interne, ci sunt o problemă europeană. Există standarde care trebuie respectate în toate statele. Aşa cum am spus, încă sperăm că dialogul va aduce rezultatele pe care le dorim. Ştiu că va avea loc o altă dezbatere între domnul vicepreşedinte Timmermans şi doamna prim-ministru Dăncilă şi sperăm că vom ajunge la un rezultat pozitiv”, a mai indicat Věra Jourová.
Articolul 7 din Tratatul UE prevede suspendarea anumitor drepturi ale statului-membru vizat. De exemplu, ar putea fi suspendat dreptul României de a vota în Consiliul European. Miercuri, Uniunea Europeană a demarata procedurile de infringement împotriva Poloniei, care implica activarea articolului 7 din Tratatul UE.
„Domnul Timmermans (prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Franş Timmermans n.r.) a fost destul de clar ieri (miercuri – n.r.) că vrem să vedem rezultate pozitive ale dialogului nostru. Pentru noi, aceste două ordonanţe sunt paşi spre o direcţie foarte greşită şi aşteptăm reacţii din partea Guvernului, sperând că Guvernul va reveni pe drumul normal care a fost atât de pozitiv şi de succes în ultimii zece ani. Nu voi specula care vor fi paşii următori, dar va fi o reacţie”, a adăugat comisarul pentru Justiţie.
![]()
Foto: Věra Jourová (sursă foto: Twitter / Věra Jourová)