Proiectul de cercetare a arhivei nu s-a încheiat încă, iar specialiștii cred că printre miile de cărți și documente vechi se mai ascund și alte comori. Istoricii se aşteptau să găsească în jur de 40 de cărți foarte vechi, dar au găsit până acum 140 de volume valoroase, tipărite între anii 1470 şi 1600. În depozitul de cărți se aflau și 60 de documente extrem de vechi, dar şi manuscrise şi notiţe din acele vremuri.
Toate volumele vor fi inventariate şi apoi cercetate filă cu filă, pentru că pot oferi informaţii importante despre tranziţia dintre Evul Mediu şi începutul modernităţii.