Comuniştii recunoşteau chiar în ziar! "Atunci când sosesc mărfuri se formează cozi lungi". Cum era "înfierat" un tovarăș care avea în cămară 34 sticle de ulei și 26 kg de zahăr (FOTO)
Un articol publicat înainte de 1989 arată că până şi comuniştii recunoşteau că existau probleme cu alimentarea şi cu lungile cozi care se formau în faţa magazinelor atunci când „se băgau” mărfuri.
În articolul intitulat „Merită oprobiul public”, probabil apărut în „Scânteia”, este „înfierat” un „tovarăş” care a îndrăznit să stocheze în cămara sa nici mai mult, nici mai puţin de 34 sticle de ulei la jumătate de litru și 26 de kilograme de zahăr (!).
„Oameni ca Baciu perturbează bunul mers al activităţii în comerţ. Deşi s-au pus şi se pun în vânzare cantităţi suficiente de zahăr şi ulei, din cauza unora care fac cumpărături cu mult peste trebuinţele lor, magazinele sunt zilnic golite, şi atunci când sosesc mărfuri se formează cozi lungi, mii de oameni pierzând timp preţios la efectuarea cumpărăturilor. Pentru a pune capăt acestei situaţii este necesar să combatem stocajul cu toată hotărârea, să înfierăm pe cei care, dând dovadă de un egoism condamnabil, adună fără rost, împiedicâbd realizarea unei desfaceri normale, cursive, în magazine”, se arată în articol.
![]()
Documentul a fost postat pe pagina de Facebook intitulată „Nicolae Ceauşescu”.
![]()