Concursul pentru ocuparea a 29 de posturi vacante de judecători la ICCJ va începe luni

Publicat: 04 01. 2013, 16:13

Concursul pentru ocuparea a 29 de posturi vacant de judecător la  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va fi organizat în perioada 7 ianuarie – 31 mai, a hotărât vineri plenul CSM.

Astfel, vor fi scoase la concurs 7 posturi vacante la Secția I civilă, 6 posturi la Secția 2 civilă, 10 la Secția penală și 6 posturi la Secția contencios administrativ și fiscal.

Plenul CSM anunță că la concurs se pot înscrie judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile minime de vechime prevăzute de art. 52 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Luni vor fi publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii condițiile de înscriere și probele de concurs.

În şedinţa de vineri a plenului CSM, Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă preşedinte al Consiliului. (Detalii AICI)