Consilierii locali din Timișoara se mută pentru câteva luni la Filarmonică, din cauza lucrărilor de renovare

Publicat: 10 07. 2015, 22:28
Foto: Digi 24

Consilierii locali din Timişoara se mută pentru câteva luni în Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, clădire aflată peste drum de Primăria Timişoara.

Mutarea are loc deoarece sala din interiorul Primăriei Timişoara intră în renovare, iar lucrările care vor dura între două și cinci luni, vor costa peste 100.000 de euro.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, vrea ca încăperea să devină un spaţiu multifuncţional, unde să se organizeze şi evenimente cultural-artistice, nu doar întâlniri formale, notează Digi 24.

Acesta a anunțat de asemenea, că va pune la punct un plan împreună cu polițiștii și jandarmii pentru ca oamenii tare tulbură liniștea publică prin organizarea de nunți și petreceri pe stradă să fie amendați.

„Am stabilit pentru luni dimineaţă o întâlnire cu reprezenţanţii Poliţiei Locale, Poliţiei naţionale şi Jandarmeriei pentru a ne face un plan de bătaie astfel încât să putem interveni prompt în perioada care urmează şi să îi protejăm pe cetăţenii Timişoarei de posibile tulburări ale liniştii lor, tulburări ale oraşului, ale traficului din oraş prin paranghelii specifice perioadei de vară”, a declarat într-o conferință de presă Nicolae Robu. (Detalii AICI)