Consorțiul Universitaria cere clasificarea universităților printr-un program internațional și finanțare în funcție de performanță
Cinci universități de top din România vor un nou pact pentru educație care să extindă acțiunile care au stat la baza precedentei legi a educației din 2011.
Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, ASE şi Universitatea de Vest din Timişoara s-au reunit la Timişoara, unde au încheiat o rezoluţie. Reprezentanții acestora subliniază că a scăzut credibilitatea instituțiilor de învățământ superior din cauza cazurilor numeroase de plagiat, corupție academică, potrivit Digi24.
Astfel, universitățile care formează Consorțiul Universitaria solicită guvernului:
1. Alocarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie;
2. Evaluarea şi clasificarea universităţilor printr-un program internaţional, neutru din punct de vedere politic şi nesusceptibil de influenţe şi presiuni sociale;
3. Restructurarea finanţării publice a învăţământului superior în sensul echilibrării criteriilor sociale (accesul liber şi neîngrădit al celor care îndeplinesc standardele minimale de admitere) cu criterii de performanţă academică;
4. Adoptarea cadrului de finanţare multianuală a învăţământului superior şi a cercetării din România;
5. Adoptarea principiului de finanţare publică obligatorie a cercetării ştiinţifice cu minim 1% din PIB;
6. Descentralizarea administrativă şi responsabilizarea structurilor executive şi academice din instituţiile de învăţământ superior;
7. Iniţierea şi consolidarea programului ‘Iniţiativa de Excelenţă Academică’, în scopul dezvoltării unor universităţi româneşti competitive internaţional, pentru perioadele 2016-2020, 2021-2025;
8. Reconstrucţia instituţională a învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice româneşti prin elaborarea şi adoptarea unei legi simple, flexibile, cuprinzătoare şi coerente;
9. Participarea şi consultarea studenţilor în procesul de luare a deciziilor la toate nivelurile;
10. Adoptarea unui cadru legal privind salarizarea cercetărilor ştiinţifici din universităţi, similar celui din Academia Română şi institutele naţionale de cercetare”.