Constanţa: Două persoane rănite după ce rulota lor a luat foc. Victimele au fost preluate de elicopterul SMURD

Publicat: 19 04. 2025, 19:14
Sursa foto: ISU Dobrogea

Un incendiu a cuprins o rulotă în Hârşova, Băile Puturoasa, județul Constanța. Două persoane au ajuns la spital cu arsuri.

Incendiu la o rulotă. Două victime

Incendiul a pornit de la pavilionul rulotei. La fața locului au ajuns două autospeciale cu apă şi spumă, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean.

O femeie în vârstă de 72 de ani a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, iar un bărbat de 73 de ani a suferit arsuri la cap.

„Ambii pacienţi sunt transportaţi la Spitalul Hârşova, apoi vor fi preluaţi de elicopterul SMURD. Incendiul a pornit de la pavilionul rulotei”, au transmis pompierii.

Rulota a ars în proporţie de 40%.