Constantin Niţă: Nu am nicio implicare în cazul de mită de la Hidroelectrica. Am aflat despre contract cu două zile înainte de a pleca în SUA

Publicat: 01 11. 2013, 12:00
Foto: business24.ro

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, respinge acuzaţiile de implicare în scandalul şpăgii de la Hidroelectrica.

Acesta spune că a atenţionat conducerea Hidroelectrica asupra consecinţelor penale ale unui contract cu preţ fix.

„Resping ferm orice acuzaţie, afirmaţie, asociere în ceea ce priveşte implicarea mea în acest caz. Iar menţionarea numelui meu de către terţe persoane pe marginea acestui subiect intră în categoria speculaţiilor care se pot transforma în calomnie. Am aflat despre contract cu două zile înainte de a pleca în SUA”, a afirmat Niţă, citat de Mediafax.

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăila, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Niţă, au fost reţinuţi de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de 263 de milioane de euro.

Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean de complicitate la luare de mită şi la dare de mită.