Veste uriaşă pentru Marius Copil: Se va antrena alături de Roger Federer

Publicat: 20 11. 2018, 13:06

Cel mai bun jucător de tenis al României, Marius Copil (60 ATP), va avea ocazia să se antreneze alături de cel mai mare tenisman din istorie.

Roger Federer se va ţine de promisiunea făcută după finala de la Basel şi se va antrena alături de Marius Copil în pauza competiţională.

„Poate ne mai vedem în pregătire, dacă mergem în Dubai. Mi-a zis că mă așteaptă acolo, să ne pregătim împreună. Mi-a spus să continui aşa, că îi place. Că dacă voi continua acest stil agresiv pot să bat mulţi adversari” preciza Marius Copil în urmă cu o lună, la sosirea în țară după finala pierdută la Basel în faţa lui Federer.

Iar marele campion elveţian şi-a respectat promisiunea făcută. În programul din perioada de pregătire se regăsesc și ședințele de pregătire pe care i le-a promis lui Marius Copil, anunţă ziare.com.

Marius Copil tocmai a încheiat sezonul pe cel mai bun loc din carieră, 60 ATP. Acesta a jucat şi două finale în 2018, ambele pierdute, la Sofia şi la Basel.