Un copil dispărut dintr-un centru de plasament din Giurgiu, găsit în București, la cerșit
Un minor care a dispărut în urmă cu o lună de zile dintr-un centru de asistență socială din Giurgiu a fost găsit de polițiști într-un complex comercial tocmai în București. Copilul a fost văzut apelând la mila trecătorilor.
„În seara zilei de 4 iunie, Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată telefonic de către reprezentantul unei case de tip familial aparţinând DGASPC Giurgiu cu privire la faptul că un minor instituţionalizat în vârstă de 16 ani a plecat voluntar din centru în dimineaţa aceleiaşi zile şi nu a mai revenit. În urma cercetărilor a reieşit faptul că minorul a părăsit centrul de mai multe ori fără a comunica personalului destinaţia şi mai fusese depistat de poliţişti atât pe raza municipiului Giurgiu, cât şi pe raza municipiului Bucureşti în timp ce apela la mila cetăţenilor”, se arată într-un comunicat de presă emis luni de IPJ Giurgiu, notează stiripesurse.ro.
Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Giurgiu, în colaborare cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6, au găsitminorul în zona unui complex comercial din municipiul Bucureşti.
Copilul a fost preluat din stradă şi încredinţat reprezentanţilor casei de tip familial din cadrul DGASPC Giurgiu, de unde și dispăruse în urmă cu o lună.
În urma cercetărilor a reieşit faptul că, pe timpul plecării, minorul nu a fost victima vreunei infracţiuni.