România este ÎN STARE DE ȘOC! Sebastian a fost găsit MORT, în apropierea locuinței sale

Publicat: 29 03. 2019, 10:50
Foto: Pixabay.com

Un copil de numai patru ani a lăsat o întreagă familie în doliu.

Băiețelul a dispărut preț de câteva momente de sub privirile părinților, a fost găsit mort câteva ore mai târziu.

Copilul a fost găsit mort într-o baltă din apropierea casei, după o căutare intensă la care au colaborat familia, polițiștii și mai mulți voluntari, scrie reper24.ro.

„În data de 28.03.2019, ora 19:45, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, din localitatea Slatina Timiș, că fiul său, în vârstă de 4 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Polițiștii s-au mobilizat de urgență, aproximativ 55 de polițiști au fost alertați și s-au deplasat în zonă.

A fost cerut sprijinul Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și Pompierilor. Din păcate, în jurul orei 21:30, copilul a fost găsit decedat în apropierea locuinței, înecat într-un canal. În continuare se desfășoară cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc decesul”, explică Dinu Nicorici,