CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: Critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an

CORONAVIRUS | Alexandru Rafila: Critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS și președintele Societății Române de Microbiologie, consideră că va urma un val doi al infectărilor, iar „critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an, când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri”.

Alexandru Rafila: S-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli

Acesta a mai declarat că s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace.

”Părerea mea este că dacă ne vom referi la valul doi, acest val, din ceea ce ştiu şi de la OMS, critice vor fi probabil ultimele două luni ale acestui an – noiembrie şi decembrie, când se estimează la nivelul regiunii europene o creştere importantă a numărului de cazuri. Şi odată cu venirea sezonului rece, cu desfăşurarea activităţilor mai mult în spaţii închise, mai puţin în spaţii deschise, există acest risc. Şi dacă populaţia nu va fi suficient de antrenată, ca să spun aşa, în respectarea acestor măsuri de distanţare, sigur că se poate ajunge şi la un al doilea val, dar în niciun caz nu putem discuta de ani de zile de evoluţie a acestor valuri pandemice. Mai degrabă s-ar putea să asistăm spre jumătatea anului viitor la începutul controlului acestei boli, numai dacă vom avea la dispoziţie un vaccin care să fie suficient de eficace încât să oprească transmiterea, mai ales la categoriile cu risc”, a afirmat Rafila la Digi24.

Reprezentantul României la OMS a mai spus că suntem după o etapă de creştere constantă a numărului de cazuri de COVID-19, care a debutat în jurul datei de 1 iunie, creştere care s-a oprit spre sfârşitul lunii august.

„De vreo 3, 4 săptămâni, avem o medie zilnică în jur de 1.200 de cazuri, iar acest lucru se observă cel mai bine dacă studiem datele pe care le furnizează zilnic Centrul european de control al bolilor şi suntem la valoarea aproximativă de 85 de cazuri la o sută de mii de locuitori incidenţă cumulată şi ne-am oprit la această valoare, cum spuneam, de vreo 3 săptămâni. Dacă vom reuşi să nu depăşim cu 10, 15, 20 la sută această valoare în perioada următoare, având în vedere că se reiau şcolile, o serie întreagă de alte activităţi care s-au reluat, şi ulterior să ajungem pe un trend descendent, cred că o să fie suportabil pentru sistemul de sănătate şi cred că şi pentru populaţie, pentru că în momentul de faţă populaţia este puţin dezorientată, nu ştie ce să creadă, informaţiile sunt contradictorii. Unii spun că va fi o explozie de cazuri, alţii spun că va fi o scădere”, a explicat Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila: Numărul de cazuri de COVID-19 va crește inevitabil odată cu începerea școlilor

Cât despre începerea școlilor, medicul Alexandru Rafila consideră că va crește numărul de cazuri.

„Va crește numărul de cazuri, pentru copii nu este dramatic, nu este o problemă. Numărul de cazuri la nivel național sigur va crește. Aud tot felul de teorii cu dinamica valurilor și așa mai departe. Nu știu care este această dinamică. Sigur ea va fi crescătoare în următoarea perioadă…Îngrijorarea mare [n.r. a Organizației Mondiale a Sănătății] este pentru lunile noiembrie-decembrie în ceea ce privește creșterea numărului de cazuri”, a spus Alexandru Rafila.

Totuși, Rafila a explicat că situația s-a îmbunătățit față de cea de la începutul anului și, spera, ca virulența să scadă odată cu trecerea timpului.

Ultima oră
20:31 - Înregistrări din ședința în care echipa lui Dan Barna pregătește strategia pentru turul 2 cu Dacian Cioloș: „E caft pe bune” / „O să facem un call center cu vedete”
20:16 - Administrația Prezidențială a anunțat oficial faptul că Klaus Iohannis va participa, sâmbătă, la Congresul PNL
20:10 - Dan Motreanu: Nu candidez pentru nicio funcție la Congresul PNL / Ce înseamnă „echipa câștigătoare”? Pe cine au învins? / Ar fi o pată mare pe obrazul PNL și al președintelui Iohannis să fie aleși oameni controversați
19:44 - China anunță noi măsuri împotriva criptomonedelor: Au fost blocate toate tranzacțiile
19:42 - Certificatul verde, un adevărat imbold pentru vaccinare. Măsura a fost adoptată cu întârziere de Guvernul Cîțu, într-un moment în care campania aproape înțepenise
19:10 - Raed Arafat confirmă: Intrarea la restaurantele din interiorul mall-urilor se va face tot cu certificatul verde
19:05 - Aproape 20.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 17.000 cu prima doză. Mai bine de 5,3 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă de la debutul campaniei
18:42 - Cristian Diaconescu: Nimeni astăzi în Europa nu crede că moștenirea Merkel va fi contrazisă de stânga sau de dreapta / Angela Merkel și Donald Tusk înțeleg mai bine România decât mulți alții de pe continent (VIDEO)
18:33 - Peste 10.000 de porci vor fi ucişi la o singură fermă din Hunedoara ca urmare a confirmării pestei porcine africane
18:07 - Certificatul verde, obligatoriu în Capitală de la miezul nopții. Autoritățile au introdus restricțiile de scenariu roșu (VIDEO)