CORONAVIRUS | Focar de COVID-19 la o grădiniță privată din Timișoara: Câte focare sunt active în județul Timiș

Publicat: 20 08. 2020, 19:34
Foto: pixabay.com

Un focar de coronavirus a fost depistat la o grădiniță privată din Timișoara, unde trei copii și două îngrijitoare au fost testați pozitiv cu COVID-19. În total, la nivelul județului Timiș, există șapte focare active de coronavirus, în acest moment, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică.

Focar de coronavirus la o grădiniță din Timișoara

„Avem şapte focare COVID active, care sunt în supraveghere epidemiologică. Un centru pentru minori din Timişoara (trei cazuri), Spitalul Judeţean Timişoara (21 de cazuri), trei unităţi economice din judeţ (cu opt, patru, respectiv 15 cazuri confirmate), Inspectoratul Judeţean de Poliţie Timiş (19 cazuri) şi o unitate privată de învăţământ preşcolar cu cinci cazuri (din care trei copii şi două îngrijitoare)”, a declarat Cornelia Bubatu, purtătorul de cuvânt al DSP Timiș, citat de Agerpres.

Totodată, reprezentantul DSP a precizat că, 27 de anchete epidemiologice sunt în derulare în prezent în Timiș.

Situația cazurilor de COVID-19 în județul Timiș

Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Timiș, au fost confirmate, până acum, 2.081 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 47 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. În total, confirm Prefecturii Timiș, în acest moment 66 de persoane se află în carantină, iar alte 57 în izolare.

„În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 47 de persoane COVID pozitive, dintre care 32 sunt în Timişoara, la Lugoj (patru), câte două cazuri în Dumbrăviţa şi Giroc şi câte un caz în localităţile Giarmata Vii (Ghiroda), Ghiroda, Săcălaz, Curtea, Teremia Mare, Jebel şi Satchinez. În această dimineaţă, numărul total de persoane internate confirmate COVID-19 a fost de 209, cu 19 cazuri pe secţia ATI”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Timiş.

Peste 1.300 de îmbolnăviri, la nivel național, în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, joi, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 1.346 de noi cazuri deCOVID-19. În același intervalul s-au realizat 24.323de teste.De asemenea, distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 913 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Totodată, autoritățile transmit că 48de pacienți cuCOVID-19au decedat de miercuri până joi, ora 13.00. În acest moment, la ATI sunt internate 489de persoane testate pozitiv cu noulcoronavirus.

De la începutul epidemie și până în prezent, în România, au fost înregistrate 74.963 de cazuri de persoane infectate cu noulcoronavirus, dintre care 1.346 în ultimele 24 de ore. 34.196 pacienți au fost declarați vindecați și 8.820 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 3.154 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.