COVID-19 a aruncat 1,5 miliarde de oameni sub restricții. Cum arată situația într-o lume marcată de pandemie și ce măsuri iau autoritățile. UPDATE în timp real

Publicat: 24 03. 2020, 08:18
Foto: Pixabay

UPDATE: India urmează să fie plasată în întregime în izolare, în noaptea de marţi spre miercuri, pe o perioadă de trei săptămâni. (Detalii AICI)

UPDATE: Norvegia anunță cea mai ridicată rată a șomajului de la al Doilea Război Mondial. În acest moment, autoritățile de la Oslo anunță o rată a șomajului de 10,4%. (Detalii AICI)

UPDATE: Organizația Națiunilor Unite (ONU) cere relaxarea sancțiunilor impuse unor state precum Iran, Cuba sau Venezuela, în perioada pandemiei de coronavirus. (Detalii AICI)

UPDATE: Începând de miercuri, benzinăriile vor fi închise, treptate, pe teritoriul Italiei. Primele vizate sunt stațiile de combustibil de pe autostrăzi, informează Reuters, citând uncomunicat de presă transmis de Faib Confesercenti, Fegica Cisl şi Figisc/Anisa Confcommercio. (Detalii AICI)

UPDATE: Olanda a anunţat marţi că examenele centrale de sfârşit de studii, echivalente cu examenul de bacalaureat, vor fi anulate din cauza pandemiei de coronavirus. (Detalii AICI)

UPDATE: Un număr de 103 cadre medicale din România au fost diagnosticate cu noul coronavirus, anunță marți Grupul de Comunicare Strategică. Cum autoritățile române au depistat, până marți, 762 de cazuri de infectare cu COVID-19 la nivel național, practic putem spune că numărul de cadre medicale contaminate reprezintă 13,51% din bilanțul total. (Detalii AICI)

UPDATE:Japonia și mișcarea Olimpică au decis, marți, să amâne Jocurile Olimpicede la Tokyo din acest an pentru 2021, astfel că putem spune oficial că pandemia de COVID-19 a dat peste cap și ultimul eveniment sportiv major de nivel global al anului. (Detalii AICI)

UPDATE:Situația din Italiapoate fi mult mai gravă decât o indică cifrele oficiale. Numărul persoanelor infectate ar putea fi de zece ori mai mare decât cel anunţat, bilanțul real atingând un număr de 600.000 de cazuri, a declarat şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli, într-un interviu acordat ziarului La Repubblica. (Detalii AICI)

UPDATE:’Pozitivi, amândoi. Și doar Dumnezeu, în mare mila Sa’, a scris pe contul său de Facebook soția filozofului Mihai Șora, în plinăpandemie de coronavirus. (Detalii AICI)

UPDATE:După Austria, și Serbiatrece la testarea în masă pentru depistarea persoanelor infectate cu Covid-19. (Detalii AICI)

UPDATE:Senatul american a eşuat a doua oară să adopte un gigantic plan de ajutorare a economiei americane, care vizează mobilizarea a aproape 2.000 de miliarde de dolari. (Detalii AICI)

UPDATE:Comisia Europeană a emis noi prevederi în legătură cu modul de punere în aplicare a Orientărilor referitoare la gestionarea frontierelor, în scopul de a menține circulația mărfurilor pe tot teritoriul UE pe durata actualei pandemii. (Detalii AICI)

UPDATE:Iranul, a patra cea mai afectată țară din lume, anunță alte 122 de decese. (Detalii AICI)

UPDATE:Metoda renumitului medic Didier Raoult din Marseille, folosită pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus, iau făcut pe sute de francezi să stea ore în șir la cozi, pentur a obține medicamentul.(Detalii AICI)

UPDATE:Autorităţile italiene au anunţat marţi confiscarea a 1.840 de circuite respiratorii destinate bolnavilor de COVID-19, aflaţi la terapie intensivă, pregătite pentru Grecia, în pofida interdicţiei de a se exporta acest gen de echipamente. (Detalii AICI)

UPDATE:Președintele României,Klaus Iohannis, a anunțat marți noi restricții de circulație pentru cetățenii României. Astfel, ce a fost până acum la nivel de recomandare, în speță deplasarea între orele 06:00 și 22:00, devine de acum obligație. Măsurile intră în vigoare începând de mâine. (Detalii AICI)

UPDATE:Un număr de 514 persoane infectate cu noul coronavirus au decedat înSpania, în ultimele 24 de ore, iar numărul de cazuri înregistrate la nivel național a crescut cu un sfert, ajungând la 40.000. (Detalii AICI)

UPDATE:Specialiștii în securitate cibernetică avertizează cu hackerii se folosesc de pandemia de coronavirus pentru a sustrage date de pe dizpozitivele potențialelor victime. (Detalii AICI)

UPDATE:Un număr de 92 de cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus, anunță Federația Sanitas din România, cu precizarea că „încă se testează”. (Detalii AICI)

UPDATE:Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, dr. Emilian Imbri, este de părere că în acest moment fenomenul coronavirus este foarte greu de stăpânit. (Detalii AICI)

UPDATE:MedLife a anunțat marți, printr-un comunicat de presă, că una dintre pacientele sale, care se internase în 13 martie la Maternitatea MedLife Griviţa pentru naștere, a fost diagnosticată cu noul coronavirus. (Detalii AICI)

UPDATE:Deși autoritățile ne îndeamnă să ne informăm doar din surse oficiale și să avem încredere în opinia specialiștilor, unii dintre aceștia par a se contrazice atunci când vine vorba despre informații elementare referitoare la răspândirea noului coronavirus. (Detalii AICI)

UPDATE:Autoritățile române au confirmat, până marți – ora 09:15, opt decese printre pacienții infectați cu noul coronavirus din țară. Cel puțin până în acest moment, lentoarea testărilor care ar fi putut confirma mai devreme boala, precum și bolile asociate par să fie caracteristicile comune ale deceselor înregistrate la nivel național. (Detalii AICI)

UPDATE:Pentru unii politicieni, chiar și pusul unei măști se dovedește prea dificil. După premierul Bulgariei, Boiko Borisov, avem un nou exemplu.Șeful guvernului din Bosnia, Zoran Tegeltija,nu a știut să își pună masca înaintea unei conferințe de presă. (Detalii AICI)

UPDATE: Wall Streeta încheiat luni o nouă ședință de tranzacționare în scădere pe fondul pandemiei de coronavirus, după ce mai multe state americane au impus măsuri severe de prevenție din cauza extinderii COVID-19. (Detalii AICI)

UPDATE:Marii producători de componente auto Schaeffler, Bosch, Continental, Webasto, Veoneer, ZF Friedrichshafen şi Magneti Marelli au anunțat stopări sau reduceri în lanț ale aactivității în Europa, în contextul pandemiei de COVID-19, care a tras în jos cererea de la producătorii auto și a impus măsuri de autoizolare severe. (Detalii AICI)

UPDATE:Primul pacient confirmat cu noul coronavirus în Italia, un bărbat în vârstă de 38 de ani, identificat numai cu prenumele Mattia și cunoscut în Peninsulă ca „pacientul 1” s-a vindecat și a fost externat dintr-un spital din Pavia.Mattia a fost confirmat pozitiv pe 21februarie, în oraşul Codogno. (Detalii AICI)

UPDATE: Virgil Popescu, ministrul Economiei, a anunțat că Romarm a primit aprobare pentru fabricarea de echipamente sanitare, de măşti şi combinezoane, astfel încât să rămână în producţia strategică a României, potrivit Agerpres.

Circa 1,5 miliarde de oameni de pe tot globul sunt afectați de restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, care a infectat deja 381.000 de persoane și a ucis peste 16.500 la nivel global.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, a făcut un apel, cerându-le statelor naționale să sporească ofensiva anti-coronavirus, printr-o testare mai amplă. El a subliniat că guvernele nu pot învinge numai apărându-se de COVID-19, ci trebuie să mai și „atace”.

În România, potrivit datelor oferite la raportarea de luni, 576 de persoane au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus. Dintre acestea, șapte au decedat, în timp ce alte 73 au fost declarate vindecate și externate. Dacă 5.066 erau în carantină, 72.247 erau în izolare.