"Creierul" programului de guvernare al PSD, trimis în judecată într-un nou dosar penal de corupție
Darius Vâlcov a fost trimis în judecată trimis în judecată într-un nou dosar penal care vizează fapte de corupție. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt îl acuză pe fostul ministru al Finanțelor de instigare la dare şi luare de mită.
Conform comunicatului procurorilor, Darius Vâlcov ar fi iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau la un loc, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.
Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. Vâlcov ar fi fost nemulţumit de faptul că angajaţii societăţii nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar.
Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimişi în judecată şi Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.
Darius Vâlcov este considerat autorul programului de guvernare, el fiind și cel care a redactat raportul de evaluare care a dus la mazilirea lui Sorin Grindeanu din fruntea executivului.