Crimă scoasă la iveală în Postul Paștelui: O mamă și-a aruncat-o într-o latrină fetița nou-născută

Publicat: 04 05. 2016, 14:03
Foto: adevarul.ro

O mamă în vârstă de 22 de ani din Brăila şi-a ucis fetiţa nou-născută, în urmă cu nopuă luni. Femeia a băgat copila într-un sac de polietilenă şi a aruncat-o în latrină. Oribila faptă a ieșit la iveală abia săptămânile trecute, când străbunica fetiței a anunțat poliția, potrivit Obiectiv.

Maria Iacob locuiește în satul brăilean Pitulați, și a născut un copil care nu era al bărbatului cu care trăiește și care execută 13 ani de închisoare pentru loviri cauzatoare de moarte.

Ca bărbatul să nu afle că a fos înșelat, tânăra a decis să își omoare copilul, motiv pentru care a înfășurat fetița într-un scutec, a pus-o apoi într-un sac de polietilenă, în care a băgat și o cărămidă, după care a aruncat-o într-o latrină.

La acest scenariu a asistat bunica soțul mamei ucigașe, iar în Postul Paştelui, bătrâna s-a spovedit la preotul din sat, iar acesta a sfătuit-o să meargă la poliţie şi să dea totul în vileag, ca să nu fie părtaşă la crimă.

În urma declarațiilor femeii, poliţiştii, însoţiţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au scos cadavrul din latrina familiei Iacob cu ajutorul unei vidanje şi au reţinut-o pe femeia suspectată de omor.