Un bărbat, în vârstă de 59 de ani, a fost ucis într-un mod barbar, într-o scară de bloc. Incidentul a avut loc seara trecută, în Brașov, în urma unui conflict pe care victima l-a avut cu atacatorul. Deși, inițial, păruse că se liniștesc „apele”, criminalul s-a întors cu un cuțit, care i-a adus sfârșitul sfâșietor bărbatului
Bărbatul a fost înjunghiat în blocul în care locuia. Era un bloc de garsoniere, iar conflictul dintre cei doi a avut loc pe casa scării.
Vecinii sunt stupefiați de cele întâmplate și povestesc cu groază scenele morții. O femeie susține că victima ar fi fost supusă mai multor lovituri de cuțit.
„După trei – patru minute s-a întors înapoi. S-a auzit şi un lanţ când l-a dat de uşă”. (n.r. Şi de câte ori a fost lovit?) „De vreo trei patru ori”, povesteşte o martoră, conform Observator News.
Locatarii blocului l-au găsit pe bărbat într-o baltă de sânge, aproape de ieșirea din imobil. O vecină l-a descoperit la puțin timp după ce s-a petrecut incidentul.
„Eu, când am ieşit afară, l-am văzut în lac de sânge, jos. Am sunat eu la 112, a venit echipajul de ambulanţă, poliţie”, a declarat femeia, potrivit aceleiași surse.
La fața locului s-au deplasat Peste zece echipaje de Poliţie şi Jandarmi. Medicii echipajului de Terapie Intensivă Mobilă au încercat din răsputeri să îi salveze viața bărbatului, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic.
Martorii au fost audiați de Polițiștii de la Investigații Criminale, iar criminaliștii au prelevat probe din bloc.