Cristian Tudor Popescu a criticat dur recomandarea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu pentru români de a bea ceai de tei pentru a rămâne calmi cu privire la creșterea necontrolată a prețuril0r. Teiul lui Isărescu va deveni la fel de celebru precum cel al lui Eminescu, a precizat jurnalistul.
„Avem în cultura socială chiar, românească, mai mult decât cea literară, simbolul teiului lui Eminescu. Copoul, Iașiul, teiul lui Eminescu. De-a lungul secolelor, vom avea teiul lui Isărescu. Poate că din el o să dea niște frunze cetățenilor, să-și facă ceai”, a afirmat jurnalistul la Digi24.
Gazetarul a considerat afirmația Guvernatorului BNR ca fiind o dovadă de nesimțire față de românii care trăiesc la limita sărăciei.
„Dl Isărescu, ca și dl Iohannis, a făcut dovada unui sentiment numit, în românește, nesimțire. Firește că ce a spus dânsul, adică „să bem un ceai de tei, eu am băut cu Eugen Rădulescu”, director în BNR, sigur că poate fi interpretat în sensul „să nu provocăm isterie în plan social în legătură cu inflația. Când ești Mugur Isărescu, la vârsta pe care o ai, la anii în fruntea Băncii Naționale pe care îi ai, 30 și de ani, nu spui așa ceva decât dacă nu simți, adică ești nesimțit în legătură cu oamenii – sau nepăsător. Nu-ți pasă.”, a fost reacția lui Cristian Tudor Popescu pentru sursa citată.
Guvernatorul BNR a făcut afirmația referindu-se la situațiile de acum câteva săptămâni, când mulți români s-au îmbulzit să cumpere ulei comestibil ori s-au înghesuit la benzinării și la casele de schimb valutar: „Avem şi câteva episoade de panică, le-am trăit cu toţii, nu le dezvolt. A fost un început de panică calmat, dar a durat vreo două săptămâni în special pe piaţa caselor de schimb valutar, din motive de lipsă fizică de bancomate. Altfel, cursul am reuşit să îl ţinem stabil. Dar a fost panică şi în ce priveşte unele alimente, în special uleiul comestibil şi carburanţii”.