Cristoiu, avertizat de Turcescu: "Mi-a atras atenția că sunt dușmanul numărul unu al celor care până nu demult au fost Intelectualii lui Băsescu, iar acum sunt intelectualii SRI-DNA"

Publicat: 15 04. 2015, 08:35

Jurnalistul Ion Cristoiu notează pe blogul personal faptul că într-o emisiune tv Robert Turcescu i-a atras atenția cu privire la poziția pe care o are în raport cu cei care au fost „intelectualii lui Băsescu”, iar acum sunt „intelectualii SRI-DNA”. La rândul său, Cristoiu subliniază că deși nu a fost un susținător al fostului președinte, a încercat să îl apere în fața acuzațiilor nedrepte, astfel că nu îi înțelege pe cei care îl atacă acum.

„Dincolo de turmentarea de a semnifica drept atac orice observație critică la adresa DNA, de parcă procurorii DNA, în fruncte cu Codruța Kovesi n-ar fi și ei, asemenea politicienilor, jurnaliștilor, oamenilor de afaceri și chiar manglitorilor, de pe aceste meleaguri, români, și, prin asta supuși, năravurilor naționale, ci niște marțieni descinși pe tărâmuri mioritice pentru a lupta împotriva corupției, brusca schimbare față de Traian Băsescu a celor care i-au pupat timp de zece ani vorbele și faptele nu poate decât să mă surprindă”, scrie Cristoiu.

Jurnalistul ține să menționeze că „timp de aproape patru ani – din 2005 până în 2009 – m-am numărat printre criticii acerbi ai lui Traian Băsescu” și pentru că „mustrările mele erau folosite de Coaliția politico-mediatică îndreptată împotriva lui Traian Băsescu, (…) am plecat de la Antena 3 și de la Jurnalul Național”.

În plus, în ciuda criticilor aduse fostului președinte, Cristoiu scrie că „definit prin prostia de a sări în ajutorul celui lovit în chip incorect, am denunțat, când eram invitat să-mi spun părerea, mârșăviile puse la cale împotriva lui Traian Băsescu de Mogulii Dan Voiculescu și Sorin Ovidiu Vântu. (…) Și astfel am reușit rara performanță de a-mi face dușmani pe cei care-mi fuseseră până nu demult tovarăși de luptă și tovarăși de luptă pe cei care-mi fuseseră până nu demult dușmani”.