Criză de medicamente în farmacii. Antidiabeticele orale sunt din ce în ce mai greu de găsit
Anumite medicamente sunt din ce în ce mai greu de găsitîn farmaciii. Antidiabeticele orale precum siofor, euthyrox şi zymafluor sunt câteva dintre cele care nu se mai găsesc de ceva timp.
”Nu mai avem de multă vreme. Lipseşte cum lipsesc şi alte medicamente”, i se explică unei mame care trebuiesă își trateze copilul.
La Braşov, o femeie de diabet spune că, de o săptămână, așteaptăantidiabetice orale.Pacienta susține că se aștepta la acest lucru și încăare ceva rezerve.
”Problema este că, uneori, pacienţii sunt reticenţi în a schimba un produs, chiar dacă este vora de aceeaşi substanţă activă, de aceeaşi concentraţie”, susține Anca Crupariu,purtător de cuvând la Colegiul Farmaciştilor.
”La nivel de organizaţie noi nu putem să cumulăm informaţii referitoare la un anumit produs sau altul al membrilor asociaţiei. Ce vă pot spune în acest moment este că, pe plan naţional şi internaţional se fac eforturi foarte mari pentru a se putea asigura continuitatea livrărilor de medicamente în condiţiile în care toate ţările unde sunt fabricate aceste medicamente sunt sub presiunea pandemiei. Deci, în acest moment este foarte greu să decelăm între cauzele care sunt datorate unei stocări mai mari de medicamente la nivelul populaţiei sau există discontinuităţi în aprovizionare. În acest moment, colegii mei din companiile implicate snt în alertă şi încearcă să obţină informaţiile necesare. Este o realitate pe care am trăit-o şi cu alte produse în primăvară au avut aceeaşi evoluţie – au dispărut o perioadă de pe piaţă”, a explicat Dan Zaharescu, directorul executiv ARPIM, potrivit Adevarul.
”Cantităţile în plus prescrise pacienţilor, mai spune directorul executiv ARPIM, duc la rupturi de stocuri în piaţă şi la dezechilibre temporare. S-a văzut că şi cu euthyorx-ul au trebuit să treacă aproape şase luni până se se rechilibreze piaţa. Dacă pe ansamblu piaţa farmaceutică a scăzut, anumite categorii de medicamente sunt mult mai mult consumate, inclusiv cele pentru diabet, tiroidă. Cantităţile faţă de anul trecut sunt mai mari care au fost consumate pe primele trei trimestre, decât pe întreg anul trecut. Ceea ce duce la dezechilibrele despre care vorbeam”, adaugă Dan Zaharescu.
”Asigurarea materiilor prime devine o provocare, există dificultăţi cu forţa de muncă, cu asigurarea continuităţii fluxurilor de distribuţie. Vedem cu toţii că schimburile economice între ţări, trsnsportul de mărfuri sunt din ce în ce mai mult afectate de situaţia de criză sanitară”, a mai adăugat acesta.