Croația, una dintre cele mai apreciate destinații de vară din Europa, este în pericol din cauza exploatării rezervelor sale de hidrocarburi din Marea Adriatică

Publicat: 03 08. 2015, 12:50
Foto: karadeniz-press.ro

Croația trece printr-o lungă criză economică, iar singura soluție pentru revenire este exploatarea rezervelor sale de hidrocarburi din Marea Adriatică. Însă, acest lucru ar duce la poluarea mediului și ar afecta turismul.

„Este un proiect foarte important pentru Croaţia. Dacă vom începe să exploatăm rezervele suplimentare din Adriatica, Croaţia va deveni o ţară independentă din punct de vedere energetic şi ar putea chiar să devină o ţară exportatoare de gaze naturale”, a spus directoarea Agenţiei croate pentru exploatarea hidrocarburilor, Barbara Doric.

Prin exploatarea acestor zăcăminte, Croația ar putea obține beneficii anuale de 1 miliard de euro, în condițiile în care țara importă 40% din necesarul de gaz și 80% din cel de petrol, scrie gândul.info.

În schimn, organizațiile locale și internaționale pentru protecția mediului și din sectorul turistic se opun proiectului, punând mai mult accent pe riscurile pentru mediu.

„Este imposibil să se pună în aplicare acest proiect fără a provoca pagube serioase asupra mediului şi economiei locale care se bazează pe turism. Astfel de exploatări vor afecta şi pescuitul”, spune directorul unui ONG croat.