CSM a decis că Maria Grapini a afectat independența justiției prin declarațiile despre dosarul ICA (VIDEO)

Publicat: 15 01. 2015, 11:37
Foto: B1 TV

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a declarat joi, că în cadrul ședinței CSM s-a decis, cu unanimitate de voturi, că declarațiile făcute de Maria Grapini în Parlamentul European, cu privire la dosarul ICA, au afectat independența justiției.

”În urma dezbaterilor, plenul, cu unanimitate de voturi, a considerat că s-a adus atingere independenței sistemului judiciar, și nu numai, chiar a autorității judecătorești în general. Cu această ocazie, plenul a găsit necesar să se sesizeze Parlamentul European cu o informare, să fie adusă la cunoștință, în așa fel încât astfel de declarații în PE să nu mai aibă loc. Cred că ține și de noi, CSM, să încercăm educarea politicienilor pe această cale”, a declarat Marius Tudose.

De asemenea, acesta a precizat că în cadrul ședinței CSM de joi s-a discutat și despre Legea Securității Cibernetice și că acest subiect se va dezbate în cadrul unui grup de lucru.

”Am găsit necesar să dezbatem într-un grup de lucru în ce măsura putem să intervenim în aceasta măsură. Ne dorim promulgarea legii cu condiția ca înainte de promulgare, Consiliul să aibă un cuvânt de spus în această chestiune”, a explicat președintele CSM.

CSM a decis că Maria Grapini a încălcat independența justiției