CSM: Sistemul judiciar are nevoie de 600 de judecători și 750 de grefieri pentru cazurile de insolvență a persoanelor fizice

Publicat: 26 05. 2016, 16:09
foto: mondonews.ro

Sistemul judiciar are nevoie de 600 de judecători și 750 de grefieri pentru cazurile de insolvență a persoanelor fizice, transmite Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit Agerpres.

Plenul instituției și-a asumat astfel o notă care prevede mărirea schemei de personal, notă ce a fost înaintată de Direcția resurse umane și organizare privind măsurile administrative de pregătire a intrării în vigoare a legii privind persoanele fizice.

Totodată, CSM a aprobat sesizarea Ministerului de Justiție pentru adoptarea unei Hotărâri de Guvern referitoare la suplimentarea posturilor unor instanțe astfel: 46 de posturi de judecător și 16 de grefieri pentru Curtea de Apel, 50 de posturi de judecător și 50 de grefieri pentru Tribunale.

Ei vor fi distribuiți în funcție de numărul de cauze, care au ca obiect Legea privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.