Cu 5 ani întârziere, Ministerul Sănătății reduce prețurile medicamentelor. Producătorii: Guvernul se expune unui risc major – lipsa unor medicamente critice și posibilitatea de retragere a business-urilor

Publicat: 24 02. 2015, 22:30

Ministerul Sănătății închide ochii la neregulile producătorilor de medicamente. Conform legii, aceștia sunt obligați să-și actualizeze în fiecare an prețul produselor vândute în România în funcție de prețurile din alte 12 state UE la care se raportează țara noastră. De cele mai multe ori asta înseamnă scăderea prețurilor.

 Vlad Mixich afirmă, într-un editorial publicat pe Hotnews, că în ultimii cinci ani producătorii farma au ignorat legea, iar oficialii români nu au luat nicio măsură.

”Conform ordinului 75/2009, prețul medicamentelor originale vândute în România trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preț al aceluiași medicament practicat într-una dintre cele 12 țări UE stabilite pentru comparație (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Slovacia, Lituania, Polonia, Germania, Italia, Grecia, etc.). Producătorii farma au obligația în fiecare an să transmită Ministerului Sănătății un nou preț adaptat la modificările de prețuri din cele 12 state UE. De obicei, asta înseamnă un preț mai mic decât cel avizat în anul anterior. Dar în ultimii 5 ani, majoritatea producătorilor farma activi în România (nu toți, dar aproape toți) nu au respectat legea. Miniștrii succesivi ai Sănătății, Cseke Attila, Ladislau Ritli, Vasile Cepoi și Eugen Nicolaescu, au inchis ochii și nu au cerut socoteală companiilor farma care nu respectau legea. Până la începutul acestui an.”, scrie Mixich.

Ministerul Sănătății a solicitat oficial tuturor producătorilor să își actualizeze până pe 10 martie 2015 toate prețurile, neprecizând de ce această solicitare vine cu o întârziere de cini ani.

 Potrivit reglementărilor, majoritatea acestor prețuri vor scadea.

În urma demersului Ministerului Sănătății, producătorii de medicamente avertizează că “Guvernul se expune unui risc major determinat de lipsa unor medicamente critice pentru pacienți și, nu în ultimul rând, la posibila retragere a operațiunilor de business ale unor producători de medicamente”.

Producătorii susțin că prețul real al medicamentelor pe care le vând în România este cu 29% mai mic decât cel oficial, existent pe hârtie.

“Producatorii farma mai afirmă că, în prezent, pentru 2 din 10 pacienți ei oferă practic gratuit tratamentul. Asta s-ar datora taxei de clawback. O alta nemulțumire este înghețarea bugetului alocat de Guvern consumului de medicamente la nivelul din 2011.”, precizează jurnalistul.

O problema imediata creată de scăderea prețurilor medicamentelor, în viziunea  producătorilor farma, va fi intensificarea comerțului paralel cu medicamente.

“Concret: după actualizarea din acest an, România va practica printre cele mai mici prețuri din UE. Distribuitorii vor revinde medicamentele puse de producătorii internaționali pe piața românească în celelalte state UE unde prețul acestora este mai mare, obținând astfel câștiguri consistente. Procedeul este legal conform legislației UE.”,  mai scrie Mixich.

“Institutul britanic NICE constată într-un raport publicat în 2012 că unele medicamente sunt mai scumpe în România decât în Marea Britanie sau SUA. Printre acestea se numara indapamid, omeprazol, simvastatin, sau peginterferon. Pentru acestea, institutul britanic recomandă reduceri de preț de peste 75%. Autoritățile române au ignorat în ultimii patru ani aceste recomandări.”, concluzionează Vald Mixich.