Cum a reușit PSD să pună mâna pe Consiliul General din București prin nevalidarea mandatelor a patru consilieri USR și cu votul unor consilieri PNL
În cadrul ședinței de Consiliu General care a avut loc luni, majoritatea parlamentară formată din coaliția PSD și ALDE a reușit să aprobe mai multe proiecte de hotărâre care au nevoie de două treimi din voturi deși, practic, ei au doar 28 de consilieri din cei 55, ceea ce înseamnă o majoritate simplă. Teoretic, la nivel declarativ, restul sunt în opoziție. Cel mai important proiect adoptat cu două treimi în ședința de luni a fost înființarea firmei de construcții a Primăriei Capitalei, Trustul de Clădiri Metropolitane București SA. Proiectul a trecut cu ajutorul PNL, deși partidul l-a atacat declarativ de câteva ori.
Conform informațiilor de la Primăria Capitalei, furnizate de Hotnews, proiectul a fost adoptat cu 36 de voturi. „Au votat pentru 23 de consilieri PSD, 6 PNL, 4 ALDE, 3 PMP, iar din grupul USB au fost 4 voturi împotrivă și o abținere”, a declarat Primăria Capitalei.
Deși au declarat că vor face opoziție, consilierii PMP (3 la număr după plecarea lui Robert Turcescu la Parlament) votează cu PSD, la fel și o parte din PNL. În plus, majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General al Municipiului București nu a validat în ședința de luni patru consilieri ce aparțin USR, fără de care și cu ajutorul PNL, majoritatea PSD a reușit să facă două treimi, aflându-se în poziția de a aproba astfel orice proiect.
"Avem patru consilieri nevalidati. Cei patru sunt Octavian Berceanu, Elena Radu, Sorin Marinescu si Florin Ivan. Am depus proiectele de hotarare cu o saptamana inainte de sedinta de luni, iar luni majoritatea PSD – ALDE a votat impotriva includerii proiectelor de hotarare pe ordinea de zi si nu le-au spus la vot. Noi am cerut includerea pe ordinea suplimentara si s-au opus la includerea proiectului. Cei patru consilieri ii avem lipsa de la alegeri. Cei noi ii inlocuiesc pe Nicusor Dan, Cristina Pruna, Dumitru Dobrev si Alex Ciurea. Pe Dumitru Dobrev am incercat sa-l inlocuim cu Liviu Malureanu de trei luni, nu ni l-au inclus, dupa aceea l-au validat, dar Liviu a decis intre timp ca nu mai vrea sa vina la primaria generala ci sa ramana la cea de sector. PSD nu ne valideaza consilierii deoarece ei se opun la orice propunem noi, este o strategie de sicanare a USR, si miza ar mai si ca majoritatea lor este mai solida. Ei pot trece acum si proiecte care necesita doua treimi. Noi nu mai avem cum sa ne opunem. Banuiala mea este ca vor incerca sa amane cat au chef aceasta validare. Noi ne vom adresa Prefectului, instantei de contencios administrativ, vom face procedura legala. Aici este si o mare scapare a legii, consilierii au fost votati, reprezinta un numar de cetateni si nu poate fi blocata includerea lor in consiliu de catre majoritatea din consiliu. Practic permiti majoritatii sa invalideze votul cetatenilor", a declarat Roxana Wring, liderul de grup al consilierilor USR din CGMB.