Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral decât în restul țării

Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral decât în restul țării
Sursa foto: Freepik

Meteorologii anunță că în minivacanța de 1 Mai, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei și maximele vor ajunge și la 29 de grade.

Vreme bună în minivacanța de 1 Mai

În general, vremea va fi foarte frumoasă, însorită, iar local va ploua, conform Adevărul.

„În această mini-vacanță putem spune că vremea va fi, în general, frumoasă și mai caldă pentru unele zone, chiar cu mult mai calde decât în mod normal pentru această perioadă, astfel încât, dacă ne raportăm la aspectul termic, putem spune că temperaturile maxime se vor situa, în marea lor majoritate, între 18 și 20 de grade, în zona Litoralului, în depresiunile din estul Transilvaniei, și până spre 25 – 26 de grade, în mod deosebit în partea de vest, de centru și de sud a teritoriului. Mai mult decât atât, duminică pare că vom avea temperaturi destul de ridicate, în jumătatea de sud a țării, cu maxime spre 27, 28, poate chiar 29 de grade, în condițiile în care vor apărea și ploile”, a declarat, pentru Agerpres, Alina Șerban, meteorologul de serviciu al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Vor apărea și câteva fenomene de instabilitate atmosferică, pe arii restrânse, la deal și în zonele de munte.

„Vor fi fenomene de instabilitate atmosferică, acest lucru însemnând averse care foarte probabil să aibă și caracter torențial, descărcări electrice, chiar și intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de fenomene vor fi pentru perioade scurte de timp, pe arii relativ restrânse. În mod deosebit se vor manifesta după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte. Vor fi mai frecvente joi și în partea de sud a teritoriului, apoi cu precădere în jumătatea nordică, însă nu ar fi de speriat nici acest lucru, pentru că nu sunt de lungă durată. Seara se pot forma nori convectivi, ce vor aduce averse și descărcări electrice”, a mai spus meteorologul.

Și la munte, temperaturile vor fi destul de ridicate, fiind minime de 20-21 de grade, în zona montană mai joasă, iar la altitudini de 2.000 și peste 2.000 vor fi în jur de 2-3 grade.

Pe litoral, mai rece decât în restul țării

Pe litoral, temperaturile vor fi puțin mai mici față de cele din restul țării, pe parcursul celor patru zile din minivacanța de 1 Mai. Maximele vor fi de 21 de grade, vântul va avea intensificări, va sufla cu viteze de 45-50 km/h, iar temperaturile minime vor fi de 13-14 grade. Dar, în general, vremea va fi frumoasă.

În București, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, iar maximele vor ajunge chiar și la 29 de grade.