Curtea de Apel București: Sorin Ovidiu Vîntu a fost colaborator al Securității
Curtea de Apel București a decis marți că omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a colaborat cu Securitatea.
Decizia vine după admiterea cererii CNSAS, însă nu este definitivă și poate fi atacată, potrivit Agerpres.
„Admite cererea formulata de reclamantul Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securități, în contradictoriu cu Sorin Ovidiu Vîntu. Constata că Sorin Ovidiu Vîntu a avut calitatea de colaborator al Securității. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, potrivit minutei instanței.