Dai muzică prea tare noaptea, riști 5 ani de închisoare: Se modifică legea ordinii publice (VIDEO)
Cât de curând, muzica dată tare, seara târziu, v-ar putea aduce 5 ani de închisoare. Măsura este prevăzută într-un proiect de act normativ care ar putea fi adoptat până la sfârşitul acestui an. Odată intrat în vigoare documentul, este bine să vă gândiţi de două ori înainte sa vă deranjati vecinii.
Adio, petreceri în bloc! Înainte de a organiza un chef monstru este bine să vă puneţi bine cu vecinii. Şi asta pentru că muzica dată tare vă poate trimite direct după gratii, în cazul în care vă deranjaţi vecinii.
Potrivit unui proiect de modificare a Legii Ordinii şi liniştii publice, poliţiştii pot să va facă dosar penal pentru care riscaţi şi 5 ani de închisoare, dacă după ce v-au avertizat o dată sunt chemaţi iar la aceeaşi adresă.
Potrivit legii, între orele 22 şi 8 dimineaţa, nivelul de zgomot acceptat este de cel mult 25 de decibeli. Şi ca să vă faceţi o idee ce înseamnă asta, aflaţi că o şoaptă are cca 20 decibeli.
Dai muzică prea tare noaptea, riști 5 ani de închisoare: Se modifică legea ordinii publice
#DIRECT_ONE_knj71m#
De la începutul anului şi până acum, în Capitală, jandarmii au dat 153 de sancţiuni contravenţionale, iar poliţiştii locali, 110. De cele mai multe ori, agenţii au fost chemaţi de câte două sau trei ori la aceleaşi sesizări, însă de fiecare dată, scandalagiii au scăpat doar cu o amendă.
Dacă proiectul de lege va fi adoptat, în prima fază, cei care îşi vor deranja vecinii pot fi amendaţi cu 1500 de lei. Dacă tot nu se potolesc, li se face dosar penal şi să riscă închisoare de la 1 la 5 ani.
Sub incidenţa legii vor intra şi cei care organizează petreceri în corturi amplasate în zone de locuinţe sau în aer liber.