Dan Şova, în Comisia juridică: Email-urile firmei de avocatură sunt stocate pe server, nu pe hard
Senatorul Dan Şova a negat, miecuri, în comisia juridică, că a distrus hardurile calculatoarelor, în dosarul privind relația relaţia juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, întrucât email-urile nu se stochează pe hard, ci pe server, informează Mediafax.
În pledoaria pe care a susţinut-o în faţa colegilor jurişti, Dan Şova a vrut să demonteze, personal, fără ajutor din partea avocatului său, toate acuzaţiile care i se aduc în dosarul de 1.800 de pagini trimis de DNA Parlamentului şi în care se cere reţinerea şi arestarea sa preventivă.
Şova le-a spus senatorilor că nu putea antedata anumite procese-verbale. El a dat ca exemplu faptul că un astfel de proces-verbal este depus deja în instanţă, într-un alt dosar, iar data emiterii sale este cea corectă.
Astfel, spunea Şova, acuzaţia procurorilor potrivit cărora a depus la dosar acte false nu are nicio bază reală.
De asemenea, Şova a mai arătat că nu avea de ce să distrugă hardurile calculatoarelor din firma de avocatură, pentru a distruge probe şi corespondenţă, pentru că email-urile sunt stocate pe server.
El le-a spus senatorilor că, dacă anchetatorii doreau să recupereze această corespondenţă, o puteau găsi la cei care au primit respectivele email-uri.
Potrivit surselor citate, Şova le-a mai transmis celor din comisie că firma de avocatură a schimbat calculatoarele cu mult timp înainte de începerea anchetei procurorilor, şi că nu avea de unde să ştie că va fi anchetat.
”Pentru că am salvat complexurile Turceni şi Rovinari, trebuia să mi se ridice o statuie, nu să fiu anchetat”, ar fi spus Şova, potrivit surselor citate.
Comisia juridică a Senatului a votat favorabil, miercuri, cu şase voturi pentru şi cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului Dan Şova.