Debut cu scandal al campaniei de vaccinare antigripală. Sibiul a primit doar 1% din necesarul de doze
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că poate începe campania de vaccinare antigripală gratuită, după ce primele peste 19.000 de doze au ajuns în teritoriu. Direcția de Sănătate Publică Sibiu, însă, a anunțat deja că sibienii care vor să se imunizeze vor trebui să-și cumpere vaccinul pentru că au fost primite doar 224 de doze, iar acestea vor ajunge doar în spitale, nu și la medicii de familie.
Krisztina Gaal, purtătorul de cuvânt al Direcției, a declarat că Ministerul Sănătății le-atrimis doar 224 de doze la un necesar de 24.340.
”In judetul nostru au fost catagrafiate pentru vaccinarea antigripala 24.340 de persoane. Astazi au venit 244 de doze, transa intai, ceea ce e foarte putin. Cantitatea aceasta a venit doar pentru patru categorii de populatie: pacienti cu boli cronice spitalizati (…), pacienti cu afectiuni cronice din spitale (…), personal medical din sectiile de ATI si neonatologie (…), personal medical care face parte din echipajele de interventie de ambulante. Cantitatea asta e foarte mica si pentru aceste categorii. (…) Aceste doze primite azi (miercuri -n.r.) vor ajunge in spitale, la cazuri exceptionale, nu la medicii de familie”, a declarat Krisztina Gaal, citată de HotNews.
Restul dozelor de vaccin antigripal ar urma să ajungă la Sibiu după 15 noiembrie.