Decizia cu privire la acuzaţiile lui Vadim Tudor la adresa lui Traian Băsescu în cazul răpirii jurnaliștilor în Irak, amânată pentru 30 octombrie de Judecătoria Sectorului 5

Decizia cu privire la acuzaţiile lui Vadim Tudor la adresa lui Traian Băsescu în cazul răpirii jurnaliștilor în Irak, amânată pentru 30 octombrie de Judecătoria Sectorului 5
Foto: B1 TV

Judecătoria Sectorului 5 va lua pe 30 octombrie o decizie cu privire la cererea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de confirmare a urmăririi penale în cazul acuzaţiei lui Corneliu Vadim Tudor la adresa lui Traian Băsescu  în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, informează Mediafax.

Cererea procurorilor a fost discutată pe 7 octombrie la Judecătoria Sectorului 5. Atunci, Traian Băsescu a declarat că soluţia de deschidere a acestui dosar este o palmă pentru România și că le-a spus magistraţilor că nu a secretizat nicio foaie din dosar şi că rolul său a fost acela de a coordona instituţiile statului.

„În declaraţia mea am spus că nu am secretizat nici măcar o foaie din dosarul răpirii jurnaliştilor. Nu era treaba mea partea operativă. Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile, ale armatei, SRI şi SIE, pentru a colecta informaţiile şi a face ca aceastea să lucreze în aceeaşi direcţie. Nu eu am avut dosarul operaţiunilor. El a avut cap de filă SIE”, a declarat Băsescu.

Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 5 în urma unei decizii din 6 august a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că această instanţă este competentă să judece cazul, pentru că Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială.