Decizia pe pensiile speciale, amânată din nou de CCR. Curtea Constituțională mai discută abia luna viitoare

Decizia pe pensiile speciale, amânată din nou de CCR. Curtea Constituțională mai discută abia luna viitoare
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională a anunțat că decizia pe pensiile speciale a fost amânată din cauza expertizei comandată de Înalta Curte. Decizia va fi luată pe 11 februarie.

Cum a reușit Înalta Curte să amâne decizia pe pensiile speciale

„Având în vederea cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, precum și a documentelor depuse de autorul sesizării în data de 15 ianuarie 2026 (expertiză contabilă extrajudiciară pro causa) și a unor prevederi legale incidente (art.211 alin.(6) din Legea nr.303/2022), în temeiul dispozițiilor art.57 și art.58 alin.(3) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională a decis amânarea pronunțării asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu pentru data de 11 februarie 2026.”, arată un comunicat al Curții Constituționale.

Raportul trimis de Înalta Curte către CCR

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat, joi, că a trimis CCR un raport de expertiză făcut de un expert contabil. Concluzia: Guvernul Bolojan anulează pensia de serviciu.

„Rezultatele expertizei sunt clare și fără echivoc: aplicarea noii legi conduce la anularea totală a pensiei de serviciu. Toate calculele arată, pe toate ipotezele, așa cum
vom prezenta, că pensia de serviciu va fi mai mică decât cea pe contributivitate, respectiv:
– pentru magistrații de la judecătorii/parchetele de pe lângă acestea, cu 36% mai
puțin;
– pentru cei de la tribunale/parchetele de pe lângă acestea cu 35% mai puțin;
– pentru cei de la curțile de apel/parchetele de pe lângă acestea cu 33% mai puțin.
– pentru judecătorii ÎCCJ cu 51% mai puțin.”, arată un comunicat dat de Instanța Supremă.

A patra ședință ratată pe pensiile speciale

Ședința de astăzi a CCR a fost a patra când instituția s-a reunit în încercarea de a da o decizie privind proiectul privind pensiile magistraților.

Instanța Supremă a contestat proiectul Guvernului imediat după adoptarea de către Parlament, la începutul lunii decembrie, iar la prima ședință CCR, din 10 decembrie, judecătorii constituționali au amânat o decizie.

Ulterior, la ședința din 28 decembrie, patru judecători, toți propuși de PSD, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Cristian Deliorga,  au părăsit ședința, astfel că nu s-a mai putut lua o decizie.

În 29 decembrie, când ședința a fost reluată, aceiași patru judecători nu s-au prezentat la ședință.