Declarația 600, AMÂNATĂ pentru luna martie! Dragnea: Formularul ar putea fi eliminat (VIDEO)

Publicat: 22 01. 2018, 16:11

Liviu Dragnea a declarat luni, înainte de a intra la ședința Comitetului Executul al PSD că social-democrați analizează situația creată de introducerea declarației 600, și a precizat că termenul de depunere va fi amânat până la 1 martie, dar și că se ia în calcul inclusiv eliminarea acesteia.

Liviu Dragnea, anunț de ultimă oră despre declarația 600: Formularul ar putea fi eliminat

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

”Azi am avut o întâlnire, doamna prim-ministru cu mine, colegii de la ALDE cu ministrul de Finanțe Ionuț Mișa. Am discutat despre declarația 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie să se adopte o ordonanță de urgență pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a dat posibilitatea ca în perioada următoare să meargă până la eliminarea declarației 600.

Cu precizarea ca persoanele fizice să rămână asigurate în sistemul de asigurări, pentru cei care au depus deja, tot OUG să prevadă niște măsuri tranzitorii.

S-a promovat și s-a comunicat foarte prost. Le-am cerut colegilor mei să nu se mai exprime pe acest subiect pentru că majoritatea nu l-au înțeles.

Orice măsură care nu e bună nu va mai continua. Dacă va fi vreo categorie, de exemplu cei care primesc arende, vorbim de oameni nevoiași, cărora să le ceri să meargă până la ANAF, mi se pare o aberație fiind vorba de un impact bugetar de 29 de milioane de lei, mie mi se pare nesemnificativ”, a declarat Dragnea.

Referitor la cabinetul Dăncilă, Dragnea a precizat că părerea social-democraților este aceea că nu trebuie să se stabilească luni împărțirea ministerelor.

„Am avut niște discuții ieri și părerea cvasiunanimă a fost că ne-am grăbi dacă astăzi am discuta și am stabili în CEx miniștri și am stabilit de ieri că nu discutăm despre ministere și miniștri astăzi. (…) Programul de guvernare la stadiul de azi, am stabilit că nu vor fi modificări mari sau multe. E vorba de a fi actualizat, ținând cont că 2017 a trecut, și nu mai putem rămâne cu niște termene din 2017 care probabil sunt restante”, a mai spus Dragnea.