Descoperire șocantă într-un apartament din Ploiești: Un tânăr deținea peste 150 de animale exotice / Ce explicații a oferit polițiștilor
Descoperire șocantă făcută de polițiștii prahoveni într-un partament din Ploiești. Un tânăr deținea 150 de exemplare de reptile și nevertebrate fără documente legale de proveniență, relatează Agerpres.
Printre animalele găsite se numără diverse specii de șerpi, tarantule, scorpioni, țestoase și varani.
Acțiunea de verificare a fost efectuată pe 9 aprilie de către Poliția Prahova, în colaborare cu DSVSA și Garda de Mediu.
Se pare că tânărul din Ploiești suferea de arahnofobie, iar colecția sa de animale exotice ar fi rezultatul unei încercări de a-și depăși teama.
În urma acestei descoperiri, autoritățile au deschis un dosar penal pentru capturarea sau uciderea speciilor de faună sălbatică.
Tânărul a fost amendat cu 50.000 de lei pentru lipsa autorizațiilor legale privind deținerea acestor specii.