Deţinutul eliberat din greşeală din Penitenciarul Giurgiu, în continuare de negăsit

Publicat: 06 11. 2017, 13:19
Foto: Cotidianul

Cel de-al treilea deţinut eliberat din greşeală din Penitenciarul de maximă siguranţă Giurgiu încă nu a fost prins, ceilalţi doi fiind deja reîncarceraţi, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Cristina Enache, a declarat că unul dintre cei trei deţinuţi eliberaţi din greşeală din Penitenciarul Giurgiu este căutat şi luni de forţele de ordine.

Directorul Pentenciarului Giurgiu, Marius Fulga, a afirmat că eliberarea deţinuţilor din greşeală s-a datorat unei erori în calculul zilelor pentru deţinuţi, menţionând că volumul de muncă a fost foarte mare.

"A fost doar o eroare materială în calculul zilelor respective, o eroare umană. Pur şi simplu, volumul de muncă a fost foarte mare, s-a produs aceasta eroare umană. Au fost dispuse măsuri pentru reîncarcerarea deţinuţilor. Se fac verificări la dosare, au fost înaintate adrese către toate instituţiile abilitate. Va fi o comisie care va face verificările, la sfârşit vom stabili măsuri. Se verifică doar aceste trei dosare unde s-a produs eroare", a declarat Marius Fulga.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Sorin Dumitraşcu, a spus că trei condamnaţi au fost eliberaţi din greşeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.

Sorin Dumitraşcu a mai precizat că nu este vorba de o greşeală de evidenţă, ci de una de coordonare între directorul penitenciarului, directorul adjunct de pază şi şeful care se ocupă cu aplicarea regimului deoarece aceştia au avut teren să actualizeze fisele de cameră pentru mutarea deţinuţilor pe secţii cu aplicaţia PMS Web.

În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Alţi 3.349 de deţinuţi au obţinut dreptul de a solicita eliberare condiţionată. Potrivit legii, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii improprii, deţinuţii obţin şase zile de libertate.