Dezastru în Constanța: O femeie a făcut praf 12 mașini (VIDEO)
Accident spectaculos în Constanţa. O şoferiţă a făcut prăpăd pe o stradă din oraş după ce a pierdut controlul volanului. A doborât un stâlp electric, a măturat pilonii care protejează trotuarul, a lovit toate autoturismele parcate care i-au ieșit în cale și s-a oprit, cu roțile în sus, peste alte două mașini. Femeia a scăpat, ca prin minune, fără nicio zgârietură, informează B1 TV.
Accidentul a avut loc în zona gării din Constanţa. Femeia, care se afla la volanul unui bolid de lux, a intrat cu viteză într-o intersecţie, iar în momentul în care a vrut să facă un viraj, a scăpat maşina de sub control.
Iar în urma ei a lăsat un adevărat dezastru. 12 maşini au fost făcute praf, un stâlp de electricitate a fost rupt în două, iar bolidul femeii s-a dat peste cap şi s-a oprit cu roţile în sus peste alte două autoturisme.
Mai multe ambulanțe și echipe ale ISU Dobrogea au ajuns la fața locului, însă, ca printr-un miracol, şoferiţa, în vârstă de 37 de ani, nu avea nici măcar o zgârietură. A ieşit singură din maşină, dar a fost totuşi dusă la spital pentru investigaţii.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.