Dezinfectarea apei în producția de conserve de carne

Publicat: 19 12. 2023, 19:34

Conservele de carne sunt alimente cu un termen prelungit de valabilitate, sigure pentru consum timp de mai mulți ani și ușor de folosit în excursii și chiar în condiții extreme de supraviețuire. Pentru omul modern, aflat într-o permanentă lipsă de timp, sunt utile la prepararea rapidă a unui prânz sau a unei cine consistente și hrănitoare. Calitatea și durabilitatea conservelor din carne este însă condiționată de reguli stricte de igienă în procesul de producție, în care dezinfecția apei joacă un rol esențial. Utilizarea tehnologiei UV pentru sterilizarea apei asigură numeroase beneficii agenților economici din acest sector al industriei alimentare.

Tehnologia UV: Asigurarea calității apei în industria conservelor de carne

Pentru asigurarea calității apei în industria conservelor de carne, producătorii optează pentru lămpi UV bactericide, prin acțiunea cărora apa de proces, utilizată în etapele de prelucrare a cărnii, procesare, spălare, diluare, fierbere, răcire sau încorporare în produs, este purificată microbiologic.

Tehnologia UV este modalitatea optimă de sterilizare a apei, fără substanțe chimice, prin care se distrug germenii în proporție de 99,99 %, fără a fi afectate calitățile organoleptice ale lichidului. Se reduce astfel riscul contaminării microbiologice a preparatelor, cu beneficii considerabile pentru durata de viață a conservelor de carne și siguranța consumatorilor.

Lămpile UV: Element cheie în controlul riguros al calității în producția de conserve de carne

Instalarea de dispozitive cu lămpi UV în procesul de producție a conservelor din carne reprezintă un adevărat salt tehnologic într-o industrie în care controlul riguros al calității este esențial. Acțiunea biocidă a razelor ultraviolete produse de lămpile UVC are ca efect distrugerea germenilor prin destructurarea lanțurilor ADN și ARN. Microorganisme ca Bacillus, E. Coli, Clostridium, Giardia, Legionella, Vibrio, Salmonella, Pseudomonas, Staphylococcus, virusul gripal și Covid 19 sunt astfel inactivate și incapabile să mai producă îmbolnăviri.

Sterilizatoarele cu lămpi UV se montează ușor în instalațiile existente în fabrici și se pot utiliza pentru igiena și siguranța ingredientelor folosite, pentru dezinfecția apei, pentru purificarea aerului din zonele de producție, de depozitare și ambalare, pentru igienizarea suprafețelor, a benzilor de producție, transport și ambalare, pentru dezinfecția ambalajelor.

Purificarea apei de proces cu ajutorul luminii ultraviolete germicidale contribuie la asigurarea calității produselor, la reducerea substanțială a riscului de îmbolnăvire în rândul personalului fabricilor și al consumatorilor, precum și la o durată de viață mai mare a produselor la raft. Acestea își vor păstra timp îndelungat calitățile nutritive și vor fi sigure pentru consum.

Recomandarea SPECTRA PROFESSIONAL UV SOLUTIONS

Pentru dezinfecția apei în producția de conserve de carne, Spectra Professional UV Solutions recomandă sterilizatorul UV PureLine D AF, produs de Nuvonic. Este un sistem UV conceput special pentru industria alimentară și a băuturilor, care include numeroase modele care se pot adapta în funcție de caracteristicile instalațiilor existente în fabrici. Poate dezinfecta un debit de apă de până la 130 m³/h.

Pure Line D AF are o funcționare inteligentă, fiind dotat cu senzor care măsoară doza necesară de UV pentru eliminarea germenilor. Totodată, sistemul de curățare automată a tecilor de quartz reduce la minimum necesitatea intervenției personalului pentru întreținerea dispozitivului. Sterilizatoarele din această gamă sunt special concepute din materiale sigure pentru industria alimentară, sunt rezistente la umiditatea din spațiile de producție (factor de protecție I65) și pot funcționa în condiții de temperatură cuprinsă între 5°C și 40°C.

Utilizarea tehnologiei UV de purificare a apei în producția de conserve de carne asigură dezinfecția eficientă a apei de proces, elimină microorganismele dăunătoare, diminuează încărcătura biologică, protejează împotriva depunerilor de biofilm și reduce numărul de cicluri CIP/SIP. Cheltuielile de producție se reduc, iar procesul industrial este astfel riguros controlat prin standarde ridicate de igienă și calitate a produselor.