Fostul președinte Emil Constantinescu a fost ținta unui plan de asasinat în perioada în care ocupa funcția de șef al statului, iar de acest complot știau Ion Iliescu și Dan Iosif.
Dezvăluirile uimitoare au fost făcute în cartea ”Prețul demnității. O istorie altfel”, a fostei jurnaliste Laura Ganea, care a făcut parte din echipa președintelui Constantinescu, potrivit DC News, care citează un post tv.
”La ora 18:30 este convocat Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, unde se va discuta despre instituirea stării de urgenţă. Raportul SRI conţine şi transcrierea unei conversaţii telefonice dintre Dan Iosif şi Ion Iliescu.
DAN IOSIF: Domnule Preşedinte, totul este pregătit, lunetistul tocmit pentru Constantinescu va acţiona când minerii ajung la Bucureşti
ION ILIESCU: Dane, să nu faci o asemenea prostie!”, se arată în cartea care se lansează joi în cadrul Târgului de carte ”Gaudeamus”.
În ceea ce-l privește pe Dan Iosif, Emil Constantinescu a precizat că era "mai puţin demn de laudă comportamentul său în ipostaza de consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. Personalul auxiliar al palatului Cotroceni era terorizat de apariţiile sale brutale, în haină lungă de piele, cu un pistol iţit în buzunarul său drept. Tot de atunci datau şi legăturile lui cu lumea interlopă, pentru care era monitorizat de SRI".