Directorul Termocentrale Constanţa a fost găsit spânzurat

Publicat: 24 10. 2025, 13:45
Directorul Termocentrale Constanţa s-a sinucis. Daniel Popa avea 43 de ani. Sursa foto: Primăria Constanța / Facebook

Directorul Termocentrale Constanţa s-a sinucis. Daniel Popa avea 43 de ani, era căsătorit și avea doi copii mici. Soția sa este cea care l-a găsit spânzurat în casă și a anunțat 112.

Ce probleme avea directorul Termocentrale Constanţa

Joi, după ora 15.00, soția lui s-a întors acasă de la serviciu și l-a găsit pe acesta spânzurat, în sufragerie. Daniel Popa s-ar fi aflat în depresie şi lua tratament. Colegii lui spun că nu a dat semne că era în depresie, dar părea mai stresat în ultima vreme.

„Din primele cercetări s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză, de 43 de ani, ar fi fost găsit spânzurat, în jurul orei 15.30, în locuinţa sa din municipiul Constanţa. Trupul neînsufleţit nu prezenta urme vizibile de violenţă, fiind transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cauzei decesului”, a transmis IPJ Constanţa.

Poliţiştii au deschis dosar penal, cum e procedura în astfel de cazuri.

Ce mesaje de condoleanțe au fost trimise după moartea lui Daniel Popa

Societatea Termocentrale Constanța a emis un comunicat în care a transmis condoleanțe familiei:

„Echipa Termocentrale Constanța își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a colegului nostru Daniel Popa, directorul general al societății.

Gândurile noastre se îndreaptă în aceste momente cumplite spre familia, prietenii și toți cei apropiați lui. 🙏

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i aibă în pază familia!’, au transmis angajații Termocentrale Constanța”.

Și Primăria Constanța a transmis condoleanțe familiei Popa:

„Colectivul Primăriei Municipiului Constanța este profund îndurerat de trecerea la cele veșnice a domnului Daniel Popa, director al Termocentrale Constanța SRL, un om dedicat, apreciat pentru profesionalismul, calmul și seriozitatea cu care și-a îndeplinit misiunea.

La doar 43 de ani, plecarea sa lasă în urmă un gol imens în rândul colegilor, al prietenilor și al tuturor celor care l-au cunoscut.

În aceste momente grele, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Daniel Popa era directorul societății Termocentrale Constanța din aprilie 2024 și era destul de implicat în proiectul de construire a noului CET.